Stiluri de somn

Stiluri de somn

Traim diferite stiluri de viata si ne odihnim in diferite stiluri de somn. Libertate si lejeritate obtinem printr-un stil minimalist, unde asa ne va fi si somnul: lejer si fara alte pretentii in afara scopului precis al trezitului de dimineata cu energie pentru o noua zi.  Extravaganta, exotism sau avangarda gasim intr-o abordare diferita a vietii si, desigur, a somnului. De ce se leaga asa de usor stilul in care ne traim viata cu stilul in care dormim vom vedea in randurile urmatoare.

Ce fel de descrieri vrem sa ne reprezinte stilul de viata? Luxul, extravaganta, maretia, stralucirea sau pragmatismul, futurismul ori… minimalismul? In functie de acestea, in ce fel ne amenajam locuinta – in culori calde, linii curbe si cu mobilier masiv sau ca un microcosmos ancorat in natura, in istorie?

 

Stilul nostru de viata, pentru care suntem responsabili, ne influenteaza starea de sanatate, starea psihica si somnul. Un stil de viata dezordonat deci impropriu mentinerii bunei imunitati duce la imbolnavire si la insomnii. Ce rost mai are amenajarea dormitorului intr-un anumit mod daca nu putem dormi? Stresul sever, alimentatia nepotrivita, fumatul, abuzul de alcool si sedentarismul conduc toate, fiecare pe cate o cale, la boli si insomnii. Vom avea un somn deficitar, din aceasta cauza vom deveni nemultumiti de propria viata, poate chiar depresivi.

 

Ne trebuie ordine in viata

Persoanele riguroase, calculate, ordonate in tot si in toate vor tinde sa isi amenajeze spatiul in care locuiesc, mai ales cel in care dorm, intr-un stil practic, functionalist, nu isi doresc ornamente din abundenta, care incarca spatiul, ci pereti albi si mobilier crem, bej sau verde pal. Aceste persoane vor avea un program de somn bine stabilit, asigurandu-se de durata suficienta si de conditiile optime pentru un somn sanatos si odihnitor, deoarece ele stiu ca doar asa pot mentine mintea odihnita pentru cerintele de peste zi in care capacitatea de concentrare este un must, iar memoria trebuie sa fie fresh.

Alte persoane doresc poezie in viata lor

Se indreapta catre aspectele spirituale, tind sa neglijeze sau sa pretuiasca timpul, insa cunosc si recunosc importanta unei vieti echilibrate, concept pe care doresc sa-l imbratiseze si pe care chiar il recomanda altora. Aceste persoane isi vor amenaja caminul cu sculpturi manuale pe lemn masiv, vor avea elemente din piatra, bambus, in culori de rosu, galben, albastru cu nuante de auriu si argintiu, impletituri, plante exotice, forme abstracte, parfumuri orientale, poate si albastru indigo pentru anumiti pereti sau tavan. Vor dormi cand le va fi somn si vor tinde sa se trezeasca atunci cand se vor simti odihnite. Vor avea grija de sanatatea lor si vor indeparta toti factorii care o pot ameninta, acarienii, aerul, apa pe care o beau, hrana si nu in ultimul rand materialele de dormit neperformante.